Mii de credincioşi la Pelerinajul de Florii în Bucureşti

Mii de credincioşi la Pelerinajul de Florii în Bucureşti

Mii de credincioși și sute de preoți au participat astăzi, 31 martie 2018, la tradiționalul Pelerinaj de Florii care s-a desfășurat în Capitală.

Pelerinajul a plecat de la Mănăstirea Radu Vodă, punctul de început al procesiunii, după Slujba Vecerniei oficiată în biserica mănăstirii bucureștene, ctitorie a domnitorului Radu Vodă, la sfârșitul căreia Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a săvârșit rânduiala sfințirii stâlpărilor, rostind rugăciunea la binecuvântarea ramurilor de finic şi salcie la orele 16:00.

Apoi, personalul clerical al Mănăstirii Radu Vodă a împărțit pelerinilor ramurile de finic şi salcie și, în jurul orei 16:15 s-a plecat în procesiune spre Catedrala Patriarhală pe următorul traseu: strada Radu Vodă, bulevardul Mărășești, bulevardul Dimitrie Cantemir, Calea Şerban Vodă, strada Enăchiţă Văcărescu, strada Bibescu Vodă, strada Șerban Vodă.

Pelerinajul a fost deschis de toacă, urmată de monahi care purtau sfânta cruce, ripide și steaguri bisericești și de diaconi cu cădelnițe. În continuare a urmat soborul de preoți, purtând ramuri de finic în mâini, împărțiți pe Protoierii (Protoieria Sector 1, Protoieria Sector 2, Protoieria Sector 3, Protoieria Sector 4, Protoieria Sector 5, Protoieria Sector 6 din Capitală, Protoieria Ilfov Nord și Ilfov Sud), preoții de caritate din București (spitale, azile de bătrâni, unități militare, penitenciare și cimitire), preoții profesori ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București, dar și consilierii, vicarii eparhiali și patriarhali.

Icoana sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim era purtată pe umeri de clerici din cadrul Protopopiatului Sector IV Capitală, însoțită de 6 monahii cu cățui de la Mănăstirea Pasărea şi patru diaconi.

Apoi, a urmat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Corul Seminarului Teologic Ortodox din București, elevii seminariști, iar miile de credincioși care au ținut în mâini ramuri de finic și stâlpări au încheiat procesiunea.

Pe parcursul pelerinajului cântăreții și credincioșii au intonat împreună: Troparul FloriilorCu noi este DumnezeuCuvine-se cu adevărat și podobia Cămara Ta, Mântuitorule.

La Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou – Paraclis Patriarhal a avut loc un scurt moment liturgic. În fața lăcaşului de cult procesiunea a fost întâmpinată de părinții slujitori ai Catedralei Mitropolitane. După ectenia întreită, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit Condacul al II-lea al Acatistului Intrării Domnului în Ierusalim.

Apoi, pelerinii au ajuns la Biserica Sfânta Ecaterina, Paraclisul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București. Procesiunea a fost întâmpinată de cadrele didactice (clerici şi mireni) ale Facultăţii de Teologie, preoţii Bisericii Sfânta Ecaterina precum şi de studenţi teologi. În faţa lăcaşului de cult a fost rostită o ectenie întreită.

Ajungând pelerinii pe Dealul Patriarhiei, aceştia au fost întâmpinați la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de care s-a aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal.

După ce Patriarhul Daniel a rostit condacul al XIII-lea al Acatistului Intrării Domnului în Ierusalim a urmat ectenia întreită. În continuare, Preafericirea Sa a citit rugăciunea de sfinţire a icoanei praznicare şi a stropit icoana cu apă sfinţită.

Procesiunea de Florii s-a încheiat prin cuvântul Părintelui Patriarh Daniel. Preafericirea Sa a prezentat dimensiunea duhovnicească şi teologică a pelerinajului, iar apoi a citit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor. 

Responsive image Responsive image Responsive image Responsive image