Elevii Seminarului Teologic Ortodox " Nifon Mitropolitul" au primit cu bucurie invitaţia conducerii Facultăţii de Teologie de a participa la expoziția intitulată „Icoana ortodoxă, chip de sfințenie și lumină”, eveniment din cadrul manifestărilor anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești în Patriarhia Română.
Primirea grupului de tineri seminarişti a fost făcută de Pr. Lect. Dr. Nicuşor Beldiman care a rostit un cuvânt părintesc de bun-venit şi ne-a prezentat expoziţia.
În continuarea evenimentului, elevii au ascultat cu deosebit interes prelegerile ţinute de Pr. Decan Ştefan Buchiu, de dl Rector al Universităţii Bucureşti Mircea Dumitru, dar şi cuvântările celor doi profesori de la secţia Artă Sacră din cadrul Facultăţii. Activitatea a fost o remarcabilă lecţie pentru tinerii elevi despre sfintele icoane şi despre arta de a picta în concordanţă cu învăţătura creştină.
La sfârşitul evenimentului, Pr. Lect. Dr. Mihai Aurel- vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor a vorbit elevilor despre Facultatea de Teologie şi le-a iniţiat invitaţia de a reveni ca studenţi în acest loc în care se formează vrednici slujitori ai lui Dumnezeu.