În fiecare an, Grupul Ecumenic de Rugăciune al Parlamentului României organizează un eveniment inedit, menit a fi gazdă delegațiilor diferitelor confesiuni întâlnite în țara nostră. Acest eveniment este numit ,,Mic dejun cu rugăciune” și, în fiecare an, este bucuros să îi primească în cadrul său pe elevii Seminarului Teologic Ortodox din București.
Miercuri, 2 octombrie, elevii corului ,,Potirul” al Seminarului nostru, dirijat de Arhid. Prof. Nifon Constantin au interpretat, în fața participanților acestui eveniment trei alese cântări psaltice, și anume: Lumină lină, Cu noi este Dumnezeu și Psalmul 94.
Activitatea Grupului Parlamentar de Rugăciune susține și promovează în mod constant dialogul prin intermediul libertății de credință.
Prin această activitate, oamenii sunt chemați să se regăsească în temeiul credinței, redescoperindu-și afinitățile spirituale și sufletești care ne îndeamnă pe toți la cultivarea respectului, a dragostei și a înțelegerii față de toți semenii noștri, indiferent de religie, etnie, ori statut social. De asemenea, participarea elevilor seminariști este o modalitate de mărturisire și de misiune a ethosului creștin, oferind participanților posibilitatea de a observa deosebita încărcătură duhovnicească pe care cântările bizantine o au.
”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”