Hramul Seminarului Teologic Ortodox: Sfântul Grigorie Teologul

Hramul Seminarului Teologic Ortodox: Sfântul Grigorie Teologul

Ziua de 25 ianuarie adună prin celebrarea sărbătorii Sfântului Grigorie Teologul sentimente de aleasă bucurie duhovnicească. Inimile tuturor se unesc în rugăciune de mulțumire către Mântuitorul Hristos și către ocrotitorul Seminarului Teologic Ortodox din București, iar comuniunea creată de eveniment se instensifică de la an la an, aducând fericire participanților.

 

Anul acesta, evenimentele prilejuite de hramul Seminarului au debutat cu Vecernia Mare oficiată sub protia Părintelui Director Marian Colțan la Paraclisul Seminarului Teologic Ortodox din București. Sfânta Liturghie arhierească din data de 25 ianuarie a fost oficiată în biserica Mănăstirii Radu Vodă de către delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Preasfințitul Ieronim Sinaitul, episcop vicar patriarhal, alături de un ales sobor de slujitori, din care au făcut parte pr. Marian Colțan, Directorul Seminarului, Arhim. Nectarie Șofelea, Directorul adjunct, pr. Mihai Aurel, vicar eparhial și profesori ai instituției. La momentul chinonicului, elevul Gică Emilian a rostit o omilie prin care a evocat viața Sfântului Grigorie Teologul.

 

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Director Marian Colțan a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea de grijă permanentă arătată instituției, Preasfințitului Ieronim Sinaitul pentru frumoasa slujire și pentru cuvâtul de binecuvântare rostit elevilor seminariști, Arhimandritului Nectarie Șofelea, Directorul Adjunct și Starețul Mănăstirii Radu Vodă pentru sprijinul acordat necontenit instituției și tuturor oficialităților și prietenilor Seminarului bucureștean pentru bucuria de a fi împreună an de an la sărbătoarea Sfântului Grigorie.

 

Foto credit: Bogdan Fișcuci

Responsive image Responsive image Responsive image Responsive image Responsive image Responsive image