Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București și-a serbat joi ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Grigorie Teologul, Arhiepiscopul Constantinopolului. Cu acest prilej, elevii și profesorii seminarului s-au rugat în Biserica Mănăstirii Radu Vodă împreună cu PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Preasfinția Sa le-a atras atenția elevilor asupra măreției slujirii preoțești, pentru care nimeni nu este pregătit suficient:
„Nimeni din această lume, oricât s-ar considera de bun și oricâte merite ar putea avea, nu este de fapt vrednic să vină, să se apropie și să slujească Împăratului Slavei”, a spus PS Timotei, potrivit Radio Trinitas.
Ierarhul i-a îndemnat în acest sens să caute „prietenia cu Dumnezeu și cu oamenii aleși”, făcând referire la prietenia dintre Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Vasile cel Mare:
„Ei au cunoscut două drumuri: al Bisericii și al școlii. L-au iubit pe Dumnezeu și au iubit înțelepciunea, nu doar pentru a fi ei înțelepți, ci pentru a învăța pe alții, pentru a fi lumină într-o lume care are nevoie de aceasta”.